Heeeei!

Când şi când mai alerg, aşa... cu mintea în viteză, spre ceva ce trebuia să fie viaţa mea. O viaţă liberă, lipsită de greutatea celorlalţi, de rebuturile şi prostiile lor. Viaţa mea, curată, liberă, plină de zâmbet, de culoare dulce şi amară pe alocuri, limpede şi jucăuşă; viaţa mea în care simt că respir, că văd esenţele, că sunt iubită fără tăgadă. Viaţa mea plină de dans sălbatic şi mişcări fulgerătoare, de gesturi ce învăluie în mister şi priviri ce ademenesc spre tihnă. Mister şi fericire, mi-e chiar numele ce-l port. Ce poate descrie mai bine ceva-ul ce trebuia să fie viaţa mea?!

Am eu Timpul meu, pe care nu am găsit să-l împart cu nimeni, deşi mi-aş dori. Timpul acela e adânc. Şi-mi curge în vine şi mă saltă din urâtul vieţii ce n-ar fi trebuit să fie aşa. E al Meu, adânc, serios şi puternic. Te poartă departe. Şi.aş vrea să-l împart. Dar cine să vină cu mine? Cine poate? Cine nu fuge, cine pricepe, cine se bucură?

Dansez cu toate greşelile inadmisibile ale baletului clasic, dansez cu pofta lacomă a Nemişcatului-din-scaunul-de-la-birou, dansez cu tinereţea ce-mi stârneşte corpul, dansez cu tot ce e mare şi frumos. Şi adevărat. Şi aşa, Viaţa îmi revine din amintire în trup şi-mi oblojeşte sufletul încărcat de mundan. Te scutură minte ageră şi paşnică, te-aprinde trup lipsit de "forme de poster", te limpezeşte suflete de copil! Joacă, dansează şi joacă din nou, până n-o mai rămâne nici praful din lipiciul asta pâclos al oamenilor care-ţi vin în cale!

Chef de dragoste, chef de dans, de joacă şi de suiş, de adânc şi serios, de minunat şi fermecat, chef de alergare şi poftă de râs, de bucurie şi înalt, chef de sănătate şi năduf de copilărie neterminată.

Chef de tine, chef de noi.