MAC

Indiferentul se întâlni într-o bună zi cu Nesătulul. Chiar atunci a zburat un papagal pe lângă ei şi le-a dat buna ziua. Nesătulul îl salută reverenţios, pe când Indiferentului îi sticliră ochii. A lehamite?... "Încă unu ca ăsta şi mă duc să vărs". Nesătulul îl auzi, dar nu spuse nimic. Îl lăsă să creadă că-i spiritual şi-şi văzu de frecatul mentei mai departe. După o vreme, nu s-a mai putut abţine şi s-a apropiat de Indiferent. Încet, fără să mişte nici măcar fir de iarbă:
- Telenovelele sunt cele mai interesante chestii, nu spui?
- Nu ştiu. Sunt speciale, zise parcă indecis Indiferentul.
- Aşa ca tine, fu replica Nesătulului.
- EU? Nu ştiu, nu m-a interesat vreodată.
- Vrei să-ţi găsesc nişte muzici numa' bune de fredonat?
- Vrei să mă fredonezi...
- Hai să nu! (cap ou pas cap)
- Mea culpa atunci, zise Indiferentul.
- E un mod foarte plăcut de a-ţi recunoaşte vinovăţia - afişă Nesătulul un zâmbet maliţios.
- Şi tu nu?

- Vezi tu felina aia neagră de acolo care stă la pândă? întrebă după o vreme Indiferentul.

- Mda.
- A sărit din copac şi-a accidentat papagalul de mai devreme. Ăla de n-ai vrut tu să-l saluţi.
- Şi?
- A fost o vreme când vroia şi el să fredoneze. Acum însă i-au slăbit corzile vocale şi nu îi mai ies din cioc decât frânturi de sunete.
- Indiferent? Sau doar aparent?!
- Aşa ai zice, nu?
- Te rog răspunde la ceea ce te întreb. Nu mai te face că nu pricepi!
- Bine. Alihan Samedov îţi spune ceva?
- Daaa, telenovele?!?
- Bravo.
- Cum altfel aş putea să-mi dau ochii peste cap?
- Nesătulule, n-ai vrea să ne jucăm un joc?
- Cum să nu? Se poate?!
- Bine. Tu ai să fii papagal şi eu cracă. Vrei?
- Şi ce trebuie să facem?
- Să cânţi precum pasărea-spin. O ştii prea bine, nu?
- Fireşte, zise Nesătulul în multa-i mândrie, uitând soarta acestor păsări: cântă cel mai nemaiauzit cântec de pe Pământ, o singură dată, căci gâtlejul le este străpuns de propriul spin... chiar in timp ce cântă.
- Atunci cântă. Pe îndestulate şi fără ocolişuri. Aşa, ca şi cum îţi pasă.
- Mac-ac... ma-Ac-C... - ciudat lucru, dar asta fu tot ce putu Nesătulul să fredoneze. Felina îl fixă, îl pândi până la prima inspiraţie şi îi crăpă capul cu unul din colţi.

Indiferentului îi fac placere cărţile. Dar nu dintr-acelea care se vând în librării, ci din cele citite cu aparentă nesăbuinţă. Şi cartea de astăzi fusese "Un om sfârşit" de Giovanni Papini.