teleMAC (nu e firma de macarale, desi de-acolo mi-a venit ideea)

Am scris MAC acum un an de zile. De atunci si pana acum am trecut printr-o despartire amortita de o noua relatie si apoi o noua despartire. Daca nu s-a prins cineva, tipii se cunosc. Nu e tampenie la mijloc, nici inconstienta, nici micime sufleteasca, nici bagaj de frustrari defulate, nic' altceva. Relatii lungi in care s-a instalat singuratatea s-au rupt pentru ca am intalnit un tip care m-a facut sa ma indragostesc de el. Si s-a indragostit si el, pentru ca l-am facut eu. Cum? In joaca (de a le arata perechilor ca "uita-te si tu ce femeie/barbat am gasit si nu ma duc cu ea/el pentru ca inca te iubesc si e ultima sfortare de a-ti arata increderea mea in "noi"). Si cu un dram de nu stiu ce (nici acum) care s-a interpus intre noi si ne-a atras ("poate ca noi 2 ne potrivim mai mult decat cu ei"). S-au dat niscaiva lupte in patru (punem la socoteala si jumatatea cealalta, R), in loc sa se poarte discutiile in doi. Fiecare cuplu in ograda lui isi verifica si limpezea treburile si gataaa. Nu, 4 adulti intre 27-32 de ani au dat cu oistea-n gard, dand vina pe unul, pe altul, un circ aproximativ, pentru ca n-au avut forta sa-si infrunte neimplinirile, durerile, neiertarile si neincrederile fata in fata, la momentul potrivit. O fo' mai comod, poate. Temeri, oboseala... Cine stie?! In fine, dupa trei luni, eu m-am lamurit ce vreau, pe cine vreau, incotro ma duc si de ce. Aflu ca el mi-o luase inainte cu tot atatea luni. Deci asa sta treaba! (ai dreptate, ar fi trebuit rupt mai demult, dar ce ma faceam singura?! si da, ai dreptate cand spui ca teama de singuratate tine oamenii impreuna, dar sincer, am vazut eu ca nu asta face o relatie sa mearga)... M-am dus, am anuntat, am smuls zabala (zambesti, stiu, dar chiar a fost greu) si mi-am vazut de treaba. Am trait cu pasiune, cu foame, cu patos, cu vis si indrumare, cu incredere si cantec, cu avant si realism, cu dor si dezamagire. Am trait. Si stiam de ce. Si-acum stiu. Dar macar am trait si nu m-am prefacut. Si nici el. Am daruit. Am primit. Am iubit. Am fost iubita. Povestea s-a terminat din neputinta. N-ai cum sa iubesti doi oameni deodata. Nici eu nu pot, nici el. Desi amandoi ne-am hotarat sa renuntam la fosti, amandoi aveam si avem bagaj. Cinci, respectiv sapte ani in care fara sa vrei ajungi sa iubesti cele mai intime cotloane sufletesti ale lui, ale ei... raman prin inima si nu se sterg cand te-ai decis ca realitatea e alta decat arata inima. Hotarasti sa te rupi de tot. In fine, water under the bridge, lucrurile s-au dus, relatiile n-au mers. Peste asta, oricat de sincera, de puternica, de reala si de vis ar fi prea-urmatoarea poveste, pur si simplu nu se aseaza cum trebuie. Nu e pe curat, cum s-ar zice. Pot sa spun ca noi doi am avut o ciorna de iubire?

La un an, tipii imi spun, fiecare in parte, "te iubesc" si:
C: "daca e sa te impaci cu M, eu n-am nimic impotriva. E ok."
M: "daca e sa te impaci cu C, e ok cu mine. N-am nimic impotriva."

Aaa, da, si amandoi imi doresc iubire si numai bine. Serios. Din tot sufletul spuse, asa cum spui unei rude apropiate si dragi care pleaca la drum, care a venit sa te vada si sa adune ceva sustinere si pe care stii ca n-ai cum s-o ajuti.

Toti ne refacem viata si nici unul (yup, e 4 dimineata acum si-o sa ma certe Ana ca iar am intarziat si nu-s fresh dupa w/e :D. Deh, mă Ană, dragostea...). Toti tragem spre inainte, cu singuratate mai mult sau mai putin amortita si toti incercam sa ne uitam unul pe altul, sa ne iubim in continuare, sa intelegem ce dracu a dat peste noi. Pentru ca a spulberat idei (a se citi temeri) bine asezate de timp... in doi timpi si trei miscari. Si da, din toate astea, avem (MAC) pretentia sa iasa prietenia la iveala. In timp, nu asa in graba, ca sa fie chestie sigura, patentata e Sfantul Timp (mmm, nu-mi vine, dar tot zic: temeri, again).

Golul din suflet, amaraciunea a ce-am avut si nu mai e, lacrimile si furia inca vie a tot ce nu s-a spus pe gura, nu s-a intamplat la timp sau deloc, sau s-a facut desi nu era bine, ameteala notiunilor de Bine si rau, the living hell mai la coada... raman in sufletul fiecaruia si fiecare isi macina zabala cum poate: invata lucruri noi, se arunca in munca fara sa uite de viata personala, devine un mic robot in straduinta de a restabili o ordine, nu papa mancare pentru ca nu poate (numai eu included) si blocheaza orice amintire, sentiment, durere in gat, simtamant de vinovatie sau orice legate toate de ce a fost MACR :)

Toate panzele sus! Deocamdata, punctul de pornire e aici: M iubeste ideea de A, A iubeste C desi C simte/crede/e aproape convins ca A il iubeste (sau are nevoie, mai degraba) de M, C iubeste A desi A simte/crede/ e aproape convinsa ca C o iubeste pe R (dar n-are neaparat nevoie de ea) si R ne intelege pe toti, ca-i cea mai mare :P. Nu, glumesc. R poate ca iubeste C. Cine stie cu precizie ce, cum si unde vom ajunge!? Nimic pe lumea asta nu e batut in cuie...

"A, si iubirile astea in viata..."